thunder_rain

Mentionam intr-o postare faptul ca am citit toate romanele scrise de Charles Martin. De astazi afirmatia nu mai este de actualitate… autorul a anuntat pe pagina sa de Facebook ca a finalizat manuscrisul urmatoarei carti. Momentan nici titlu nu are, cel putin nu unul cunoscut publicului. Dar deabia astept sa aflu mai multe detalii. Prevad o noapte nedormita, undeva, in viitorul mult mai indepartat decat mi-as dori eu – daca as putea, as citi-o la noapte :). Pana atunci, ramanem cu cartile “vechi” de acum cativa ani.

Cartea ne duce in Texas, patria cowboy, meleagurile unde au facut istorie rangerii, pamanturile de la “capatul lumii” (pentru pionierii care s-au asezat in sud-vestul Americii de Nord, era una ditre cele mai indepartate si “neimblanzite” zone).

Faceti cunostinta cu Tyler Steele, fost Texas Ranger, un cowboy dintr-o specie pe cale de disparitie, cu un simt puternic pentru dreptate si o inima mare, care risca sa piarda ferma familiei, singura casa pe care o stie atat el, cat si fiul sau, Broodie, pe care il creste singur. Dintotdeauna, Ty si-a dedicat timpul si energia pentru a-i apara pe cei neajutorati. Dar, in dedicarea sa, Tyler nu a stiut sa lase jos garda in relatia cu sotia sa care, simtindu-se izolata emotional, si-a gasit “alinarea” in bratele altui barbat.

Pe scena apare Samantha, o mama tanara care fuge, pentru a-si proteja fetita, de fostul iubit care, imbracat in haine de politist exemplar, se dovedise a fi un pedofil.

Cand le intalneste pe cele doua, Tyler face lucrul la ce se pricepe cel mai bine: uitandu-si propriile probleme si griji, punand nevoile altora mai presus de propriile nevoi, le ofera o oaza de liniste la ferma unde nu o sa se atinga nimeni de ele atata timp cat este el prezent, si isi concentreaza eforturile spre a-l opri definitiv pe raufacatorul lor.

Povestea este relatata din doua lumi, cea a adultilor –  prin ochii lui Tyler – si lumea perceputa de copii – prin scrisorile pe care i le scrie Hope, in jurnalul sau, lui Dumnezeu. Pentru ca nu a locuit undeva suficient timp cat sa-si faca o prietena, si pentru ca realizeaza ca unele subiecte sunt prea dureroase pentru mama ei sa le discute, Hope ii “cerseste” mamei un nume, o persoana careia sa-i scrie. Si se alege cu Dumnezeu, caruia ii spune ca, daca este prea ocupat ingrijindu-se de copiii flamanzi si de cei bolnavi, sa-i spuna si ea ii va scrie scrisori mai scurte.

Undeva pe drum, printre toate evenimentele care-i aduc tot mai aproape atat pe Tyler si Samantha, cat si pe copiii lor, Sam incearca sa-i capteze atentia lui Tyler folosind singura metoda pe care o stie si care pare sa functioneze la barbati: oferindu-i-se direct, fara nici o perdea. Dar lumea nu se asteapta la raspunsul lui Ty – sau la lipsa unei actiuni din partea lui. Intr-o postare pe blogul sau, Charles Martin scrie (traducerea/adaptarea imi apartine): “Am vrut sa creez o situatie careia majoritatea barbatilor ar avea dificultati sa-i intoarca spatele, dupa care sa privesc cum el paraseste scena. Refuzand sa raspunda in felul in care fiecare barbat pe care ea l-a cunoscut vreodata a raspuns, Ty o imbraca pe Samnantha cu deminitate. Integritate. Onoare. O haina cu care nu a imbracat-o nimeni de mult timp. Cred ca se vad roadele acelei actiuni in viata ei si in scrisorile lui Hope. Poate si in viata lui Broodie.(…) Am vrut sa va arat ce este in inima lui Tyler – barbatul. Daca raspunsul lui la avansurile lui Sam este unul fizic, arata un singur lucru – si nu este barbatul pe care eu vi l-am aratat pana acum. Daca raspunde prin a refuza sa profite de ea, atunci a aratat lumii ceva diferit despre el. Despre inima sa. Ceva ce admir foarte mult. Ceva ce fiul meu de 15 ani admira.”

Textul complet aici: http://charlesmartinbooks.com/blog/entry/sexual_innuendos_reader_mail_and_the_power_of_words

E o poveste in care eroii au curajul sa se opreasca din alergat pentru a-si analiza inima, pentru a descoperi ce ii face sa se ridice dimineata din pat, ce (sau cine) conteaza, si nu se tem sa renunte la un drum, sa se intoarca inapoi, sa o ia de la capat dupa ce au pierdut o batalie. Dar asta e frumusetea vietii… mereu vei gasi suficienta speranta, suficienta energie, destula perseverenta cat sa incerci inca o data, cat sa incepi o noua zi cu asteptarea ca astazi vei reusi ce nu ai reusit ieri. Ca astazi binele va cuceri putin mai mult din teritoriul raului.

Sa ne pazim deci inimile, pentru ca, asa cum spunea si autorul la un moment dat, “bataliile pot fi castigate cu arme, dar inima este cea care castiga razboaie”. O inima pazita, o inima neimpietrita, o inima necucerita de rautate, de pofta, chiar daca a fost ranita, chiar daca i-a fost spulberata speranta… se va ridica, va inflori si mai frumos, isi va gasi destinul, isi va reinoi speranta.