longwaygoneaudio

Aceasta este ultima carte a lui Charles Martin, aparuta in octombrie 2016 (sper ca vor fi multe altele pe care de-abia astept sa le savurez). Din pacate inca nu este tradusa in romana.

Veti descoperi povestea lui Cooper O’Connor, cantaret si compozitor care, la 18 ani, ia de la tatal tot ce avea acesta mai pretios si pleaca la Nashville, Tennessee, visand la succes si glorie. Dupa o tragedie care ii pune in pericol viata, renunta la cariera promitatoare si se intoarce, zdrobit, in Colorado, unde incearca sa gaseasca vindecare pentru sufletul sau ranit si raspunsuri legate de credinta tatalui sau.

La ce nu se asteapta este sa o intalneasca intr-o zi, la o margine de drum, pe Daley Cross, dragostea pe care credea ca o pierduse pentru totdeauna.

Vor putea oare cei doi sa o ia de la capat, impreuna de data aceasta? Vor reusi sa gaseasca vindecarea de care au atat de mare nevoie? Va putea fi dat timpul inapoi pana in momentul in care dragostea dintre ei era vie si increderea – neclintita? Si, pe deasupra, oare exista speranta, exista viitor pentru cineva care a gresit atat de mult? Cat de departe este prea departe? Cat de mult este prea mult?

Cred ca am mai mentionat intr-o postare anterioara ca am citit toate romanele scrise de Charles Martin. Fiecare a fost unic si imprevizibil, fiecare m-a purtat prin locuri despre care stiam mult prea putin sau nici macar nu stiam ca exista, si fiecare a atins ceva adanc in inima mea si a schimbat ceva din modul in care ma vad pe mine si ii privesc pe oamenii din jurul meu. Si parca toate cartile te duc spre “Long way gone” (nu vreau sa traduc titlul in romana pentru a nu crea confuzii dupa ce cartea va fi tradusa – chiar sunt curioasa ce titlu va avea; nu ma indoiesc de faptul ca va vedea lumina tiparului si o traducere in romana).

Cartea mi se pare putin diferita de toate celelalte, parca ar fi concertul final dupa un lung sir de repetitii. O poveste mult mai adanca decat iti poti imagina, parca este “melodia care sfarama lanturile”, iti schimba perceptia asupra lumii, te face sa te uiti mai adanc in inima ta si sa descoperi cea mai buna versiune care poti fi (the best version of yourself) si sa lasi sa rasune “muzica” pe care insusi Dumnezeu a pus-o in tine.

Este o poveste de dragoste… dragostea care se sacrifica, care lupta, dragostea care nu inceteaza din a te cuceri. Dragostea care nu contorizeaza cate sanse ti-a dat… Intotdeauna vei putea sa te intorci acasa, intotdeauna vei avea un loc pe care sa-l numesti “acasa”, si mereu va fi un tata gata sa treaca prin foc ca sa ajunga la tine, sa te ia in brate.

Dragostea pentru care nu exista “prea departe”.

Nu cred ca pot sa ma satur sa recitesc romanul. Este ca un cantec care atinge o coarda adanc in suflet si ma face sa-l ascult din nou si din nou si din nou.

Advertisements