DSC04924

         A trecut ceva timp de cand am citit (sau mai bine zis, am savurat) aceasta carte, asa ca am decis sa nu imi spun nici o parere pana cand nu o recitesc din coperta in coperta. Si ma bucur ca am luat decizia asta, si mi-am facut timp (cam greu, dar am reusit) sa o citesc din nou, chiar daca inseamna sa citesc mai putine carti noi. Dar unele carti pur si simplu merita sa fie recitite. Sa fie savurate. Sa lasam povestile din ele sa patrunda adanc in inima noastra si sa ne transforme.

Chase Walker vrea sa descopere adevarul. Dar cum recunosti adevarul cand nu iti cunosti nici propriul nume – acel nume real, despre care “fiecare copil adoptat stie ca, odata, l-a avut, numele soptit de mama sau de tatal sau de-a lungul celor 9 luni dinainte de a se fi nascut.”? Cum poti afla adevarul despre viata altcuiva cand insasi adevarul despre viata ta este invaluit in mister?

Cand in viata lui apare Sketch (un baietel orfan care nici macar nu are un nume, si Chase decide sa ii spuna Sketch pentru talentul uimitor al copilului de a “povesti” viata prin desene), Chase isi aminteste propria copilarie de copil orfan si retraieste, prin ochii lui Sketch, momentele frumoase alaturi de parintii sai adoptivi, evenimentele care l-au transformat si i-au alimentat speranta. Intamplarile prin care a devenit barbatul de astazi, care i-au conturat personalitatea. Si amintirile il fac, mai mult ca oricand, sa vrea sa sape pana la capat, sa afle adevarul deplin despre el, despre familia care l-a adoptat si care nu l-a dat afara cand a devenit adult, sa gaseasca cauza tragediilor devenite legende in comunitate, si poate, afland aceste raspunsuri, va reusi sa-si aminteasca fata tatalui sau si sa-si auda, in memorie, numele pe care acesta i-l daruise.

Chase si Sketch te vor duce in lumea copiilor nedoriti (de parinti, de rude sau de socetate), a copiilor abandonati, striviti, dar care, indiferent de numarul de ori in care au fost aruncati incoace si incolo, indiferent de numarul de ori in care au fost abandonati de adultii care ar fi trebuit sa ii iubeasca si sa le poarte de grija, au in adancul fiintei lor sadit ceva ce nimeni nu le poate fura, ceva ce le da puterea sa mearga mai departe – speranta.

Charles Martin, prin caracterele sale, atinge intrebari ingropate adanc in inima fiecaruia dintre noi, rascoleste amintiri si ne face sa cautam raspunsul la unele dintre cele mai importante intrebari pe care fiecare persoana le are: “Cine sunt eu?” … dar mai ales “Al cui sunt?”. In vartejul in care ne prinde viata, in mijocul durerii sau invaluiti in fericire, de multe ori uitam sa ne oprim suficient si sa incercam sa gasim raspunsul la aceste intrebari, si le indesam undeva, adanc inlauntrul nostru, sperand ca ne vom trai viata de parca nu ne-au trecut niciodata prin minte, dar asta nu inseamna ca ele nu ne framanta. Oamenii devin experti in a masca ceea ce se intampla in spatele usilor inchise, in a-si ascunde framantarile, in a-si trai viata manati de frica a ceea ce se poate intampla, in a se proteja tinandu-i pe ceilalti la distanta, dar este Cineva care care nu te va lasa sa te ascunzi mereu, Cel care a facut licuricii sa straluceasca in noapte a sadit aceste intrebari in inima omeneasca, fiecare persoana este valoroasa si are un scop, si nu exista copii ai nimanui… da, sunt copii abandonati in goana dupa putere, autoritate, viata mai buna, razbunare sau pur si simplu din nepasare, dar atata timp cat o inima bate in pieptul unui copil, acel copil este valoros, si exista cineva care il iubeste, cineva care ii va rosti numele si sunetul acela va deveni o melodie care va umple golul din inima pe care numai dragostea il poate umple.

Nimeni nu exista pe lume la intamplare.

Advertisements