Educatie in timpul liber.

Piesa „Tatăl”, cu Victor Rebengiuc, este foarte potrivită pentru tinerii pensionari români

Victor Rebengiuc a împlinit pe 10 februarie 90 de ani. Este actor de la vârsta de 22 de ani, altfel spus, muncește în domeniul artei de 68 de ani!… Și încă mai joacă în roluri de câte o oră, precum în piesa „Tatăl”. Îi invit pe cei ieșiți la pensie la vârste de 40 – 47 ani să-și procure un bilet.

Ce fericit voi fi când piesa „Tatăl”, de la teatrul Bulandra, cu Victor Rebengiuc în rol principal, se va difuza la televizor! Să o poată vedea milioane de români! Știu că nu este același lucru, dar sala teatrului, plină la fiecare reprezentație, cu biletele vândute în zece minute de la punerea în on-line, este prea mică pentru cât de numeroasă ar putea fi audiența la rolul minunat pe care-l face acest MARE actor. Criticii de teatru vă pot descrie, în mod categoric mai bine ca mine, detaliile ce compun valoarea acestei reprezentații. Având privilegiul să fiu printre cei din sală, mă simt obligat să scriu și eu câteva rânduri, așa nepriceput cum sunt în ale teatralogiei, compensând neștiința cu sincerul respect pe care i-l port domnului Rebengiuc.

Voi începe cu lacrimile mele. Îmi propusesem să nu lăcrimez la finalul acestei piese, să nu consider că nu-l voi mai vedea și să lăcrimez ca la o despărțire, mă gândeam că l-aș jigni involuntar și neștiut. Nu am putut. Și nu doar la final… Acum știu că nu am de ce să mă rușinez cu gestul meu. Lacrimile la o astfel de piesă nu se asortează necrologului, vin dintr-un alt raport cu soarta. Se poate lăcrima de bucurie la o piesă de teatru ce are un subiect trist, în care rolul unui bătrân atins de amnezie, sufocat de dor și doborât de singurătate este jucat de un actor nou-zecist. (mi se pare nepotrivit să spun „nonagenar” în cazul domnului Rebengiuc jucând în piesa „Tatăl”. ) Termenul nou-zecist definește cât de cât aerul de prospețime actoricească ce a răzbătut din mișcările și vocea domnului Rebengiuc, neobosit timp de peste o oră (mă refer strict la timpul alocat rolului, piesa fiind de o oră și patruzeci și cinci minute). Amețește un pic chiar și spectatorul care vede această piesă, în care scena se învârte des, punându-i pe actori să se mute încontinuu de la un decor la altul, pe întuneric, în care personajele se confundă. Nu și marele actor, mereu parcă nou, cu fiecare moment și replică. Cum să nu plângi de bucurie când vezi ce poate face un om deasupra etății sale, pe tărâmul artei! Acolo unde înțelegi mai mult decât se spune. Acolo unde primești răspunsuri la întrebări uitate sau de care nici nu ai bănuit că te străfulgeraseră. Acolo unde vezi limpede, trezit din adormirea conștiinței, sclipirile a ceea ce este esențial. Pleci de la piesa „Tatăl” cu un sentiment de vinovăție, la care te împinge subiectul ei, dar dublat de o promisiune că acum, știind mai multe, vei greși mai puțin. Că vei fi mai puțin covârșit de context sau de bătrânețe (a ta sau a altora). Pleci și cu un alt soi de obligație interioară. Îți spui „dacă aș putea fi ca el, la nouăzeci de ani…” Să fii ca Victor Rebengiuc, nou-zecist, înseamnă nu doar să fii în stare, înseamnă mai ales să vrei! Să vrei să-ți faci datoria pe care a pus-o Dumnezeu sub numele tău până la finalul puterilor tale. Să vrei să te dăruiești celor din jur, nu din interesul personal, ci din interesul lor. Domnul Rebengiuc nu joacă la vârsta lui pentru bani în plus. La această vârstă timpul nu mai are preț exprimabil în vreo monedă, timpul este valoarea supremă. Domnul Rebengiuc nu este plătit în bani pentru a juca în „Tatăl”, domnul Rebengiuc cheltuie din timpul său spectatorilor! A avut spectacol și sâmbătă, și duminică. Sfârșitul săptămânii celebrat prin muncă de un artist care nu este deloc sfârșit, care este gata să se dedice vocației sale, cu pasiunea cu care a jucat în „Pădurea spânzuraților”, filmul românesc premiat la Cannes în 1965. Domnul Rebengiuc, care nu pentru bani mai interpretează azi un mare rol, nu se străduiește să fie în continuare pe scenă pentru a deveni celebru (premiul de la Cannes ajunge pentru câteva vieți). O face din respect pentru sine și pentru tine, spectator. Același respect care l-a determinat să nu accepte să spună poezele închinate soților Ceaușescu. Poate vă amintiți celebra „scenă” cu hârtia igienică, cu care domnul Rebengiuc îi invita la Revoluție pe lingăii dictatorilor să se șteargă la gură.

Cu piesa „Tatăl” domnul Rebengiuc cred că mai face azi o invitație, chiar dacă nu atât de explicită:

„Făceți-vă datoria până la capăt, dacă vă respectați, dacă sunteți oameni demni, dacă îi respectați pe semenii voștri, buni sau răi, cum s-o fi nimerit să fie! Fiți voi buni până la capăt!…”

Sincera mea admirație, domnule Rebengiuc!

Alexandru Căutiș

P.S. La finalul piesei nu m-am putut opri din aplauze cât era domnul Rebengiuc pe scenă și nu am făcut o fotografie decât la sfârșit, când nu i se mai zărea decât un umăr de după cortină. Cred că această fotografie este, în nereprezentativitatea ei, mai plină de adevăr decât una clasică, cu actorul salutând publicul: Domnul Rebengiuc se grăbea în culise, ca să fie a doua zi din nou foarte bun la locul de muncă.

Poate ca intr-o zi te opresti si te intrebi: oare ce conteaza din tot ce fac? Ce mananc azi voi uita in cateva zile, ce imbrac azi va crea, poate, o amintire frumoasa cuiva, ce bani cheltuiesc azi va cunoaste doar banca pentru cateva luni, fara vreun folos cuiva. Dar calatoriile? Aceste nobile preocupari cu iz intelectual, ce rost au ele? Banii adunati intr-un an cheltuiti pe o saptamana de vacanta. Cel mai de jos nivel este cel in care se merge in alta parte dar se fac aceleasi lucruri: mancare, haine, bautura, pentru oamenii care inca nu s-au oprit sa se intrebe nimic. Al doilea nivel este al celor care merg sa se relaxeze nitel dar vor sa si viziteze multe obiective turistice, nivelul oamenilor confuzi, care s-au oprit sa se intrebe dar au uitat intrebarea. Al treilea nivel, cel in care oamenii merg undeva cu un scop clar, de ordin material sau spiritual, dar bine definit, este, in sfarsit, ceva ce poate conta. Sa schimbi doar locul in care faci lucruri banale, nu te ajuta. Calatoriile sunt importante pentru intalnirile cu alti oameni, daca mergi doar pentru peisaj, e ca si cum ai merge pe o planeta frumoasa dar pustie.

Dar ce inseamna acest “conteaza”? Este oare ce ne aduce satisfactie, ce aduce altora satisfactie, e despre suflet, e despre bani, e despre competitii? Cunoastem toti placerile fizice, ne place o mancare buna, un masaj relaxant si cate altele…Se pare ca suntem foarte creativi cand vine vorba de placeri. Majoritatea dintre noi ne petrecem o buna parte din viata alternand perioade lungi de munca cu unele scurte de placere fizica vandute la suprapret de cei care le-au si brevetat ca placeri de neratat. Bunaoara aceasta mare diversitate a hainelor, aceasta placere ridicata la rang de arta. Mall-uri intregi de cheltuit ce ai castigat intr-o luna pe un fel de alta fata a ta, asa cum au gandit-o altii dar esti de acord sa ti-o atasezi. De la utilitatea ei clara acum mii de ani, s-a ajuns la aceasta aberatie in care suntem indemnati sa luam cat mai multe haine, nu de frig, ci de forma. Oamenii par inclinati sa isi petreaca mult timp cu aceste placeri, aceste jocuri de om-copil pus pe sotii care, in loc sa se maturizeze pe masura ce trec anii si sa-si puna intrebari mai serioase, persista in jocuri, refuza maturitatea.

Si ce-ai vrea sa facem, mare lucru niste haine, parca aud ironii. Eu nu scriu despre ecologie aici. Desigur ca ar trebui sa ne gandim si la asta dar nu ca o ciudatenie a catorva nebuni. Ar trebui sa ne gandim la copilul nostru intrebandu-ne peste 30 de ani ce e cu toate aceste deseuri, mizerii pe care i le lasi mostenire. Eu ma intreb aici despre acel ceva ce conteaza si e mai mult spirit decat materie. Ai poposit pe lumea asta si ai putut face orice ti-ai putut imagina. Ce faci sa conteze? Desi ai mereu oameni in jur care iti spun ce sa faci, totusi tu alegi ce vei face.

”În fiecare an se nasc între 3000 și 5000 de copii cu această tulburare cromozomială. Sunt peste 50 de milioane de oameni afectați de boala aceasta, cel puțin atâtea sunt diagnosticate. Ei bine, trebuie să știți că mulți dintre acești oameni sunt discriminați, nu au acces la asistență medicală, depind de cei din jur, iar unii sunt ignorați de autorități.” În acest context neplăcut, activitatea celor de la EUforTrisomy21 a fost apreciată public de europarlamentarul român: ”Munca lor (n.r. a celor de la EUforTrisomy21) este demnă de respectul nostru total, mai ales că au de luptat nu doar să îmbunătățească atitudini instituționale, dar și mentalități! Prejudecăți. Și nu e ușor”. Eurodeputatul a amintit cât de importantă este educația, numai prin educație reușind să eliminăm discriminarea celor bolnavi.

„”Boala de care societatea trebuie să se vindece este lipsa de empatie. O putem însănătoși prin iubire. Deschide inima, Omule! Te salut și te îmbrățișez din toată inima, David, prietenul meu, și prin intermediul tău, pe toți copiii! Nu sunteți singuri” a transmis Rareș Bogdan.

Săptămâna trecuta a plecat dintre noi Adina Nanu, o mare doamnă a istoriei artei, un misionar al educației pentru patrimoniul cultural, un colecționar pasionat de costume și straie. Sunt doar câteva dintre ipostazele care o definesc și care rămân aici pentru noi și pentru generațiile viitoare. Dacă vreți să o cunoașteți pe Adina Nanu, dincolo de timp, luați volumul autobiografic ”Călătorie în jurul casei mele”. Veți găsi mult din sufletul ei acolo. A studiat o viață straiele oamenilor din toate timpurile. De acum, grea de ani, merge să studieze straiele îngerilor. Dumnezeu s-o odihnească și să-i dăruiască Frumusețea deplină!

Informatie de pe ‘Scoala de la Piscu'(Facebook)

De curînd au apărut informații despre excluderea termenilor „mama”, „tata” din formulările oficiale sugerate de la nivel european, preferându-se termeni neutri, „asexuați”. Bulversat de o asemenea posibilitate, eurodeputatul Rareș Bogdan ne-a declarat: „Am cerut oficial Administrației Parlamentului European lămuriri în legătură cu informațiile vehiculate în mass-media despre un ghid intern în care translatorilor li se cere să evite termeni precum „mamă”, „tată”, „părinți”. Din comunicările P.E. am înțeles că este vorba despre un glosar care are scopul asigurării utilizării unui limbaj nediscriminatoriu și inclusiv, iar termeni precum „părinți” ar trebui folosiți strict în contextul formularelor administrative. Am cerut să mi se pună la dispoziție documentul în cauză, pentru a-l analiza cu maximă seriozitate.Atât eu, cât și ceilalți membri ai Delegației EPP România, pe care o conduc, am primit foarte multe mesaje de la cetățeni, în care ni se semnalează această situație. Trebuie să vă spun că oamenii care ne scriu sunt intrigați de aceste instrucțiuni date translatorilor și nu cred că sunt pregătiți să accepte ideea că termeni precum „mamă” sau „tată” ar trebui evitați pe motiv că ar aduce prejudicii cuiva, că ar discrimina. Așa ceva este de neacceptat.” Vă vom ține la curent în privința acestei corespondențe.

  Anunțuri cu case vechi de la țară sunt tot mai dese. Au plecat nepoții în străinătate și li se pare că nu mai are rost să țină casa bătrânească. Nu obțin bani mulți pe ea vânzând-o, nici nu-i deranjează dacă ar ține-o. Primesc doar câte un semn mic dinspre ea anual,  înștiințarea că au de plătit un impozit cât prețul a două pachete de cafea. Nu li se pare mult, au salarii bune. Atunci, de ce oare o vând? Dacă ar ști ce comoară e acolo…

   Deunăzi am intrat într-o casă bătrânească pe care nepoții unui bătrîn de 1oo de ani au vândut-o cu tot ce era în ea după ce el a murit: într-un colț, lângă vatră, copaia cioplită dintr-un trunchi de copac bătrân,  în care au fost îmbăiați copii unul după altul, în pod calupi de săpun făcut demult de mâna străbunicului lor, într-un dulăpior ciorapi împletiți de străbunica, pe o policioară o biblie veche cu dedicație pentru un dascăl din sat. Iar pe o laviță, poate cel mai de preț lucru: cosițele împletite în spic, cu fir roșu de lână, ale unei copile blonde, cosițe tăiate la vârsta coacerii ei. Mâna mumă-sii, mâna care i-a dezmierdat căpșorul copiliței la naștere, mâna care i-a împletit vreme de șapte ani cosițele cu fir roșu i-a dat și această binecuvântare a sorții de femeie, cum se făcea din bătrîni, de pe vremea părului Dochiei care și azi se mai vede despletit într-o cascadă. Cosițele de pe laviță pot fi ale bunicii, ale străbunicii, ale străstrăbunei. În bătrîni i se mai spunea și „buna”. Sunt cosițele bunei tale, nepot care le-ai vândut fără să știi de ele, cu tot cu casa bătrânească.

Cosițele bunei nu se vând, sunt comoara ascunsă a vieții tale

Tu,

cel plecat prin alte țări,

știu că ți-e bine și ți-e greu.

Ai casa ta în țara lor,

e bine și e greu.

Și an de an din țara ta

primești un semn pe care,

deși nu ai uitat-o

limba ta,

nu știi să-l mai citești

cu-o demnă întrebuințare.

Nu-ți vine semn

că un impozit de plată ai

la casa uitată de la țară.

Îți vine semn

că totuși ai

o țară.

O țară în care,

Undeva,

e-o casă veche

ce-ar putea

să-ți fie

alinare.

În ea sunt lucruri de nimic.

Oglinda

în care s-a bărbierit

străbunul tău.

În care, când s-a născut bunica ta el s-a privit

Și fericit văzutu-s-a.

Oglinda aceea e-o valoare!

Ia uite într-un colț,

E o copaie

cu aspru semn de daltă.

De o atingi pe loc tu vei simți pe palma ta

asprimea mâinii muncite de la plug

ce pielea fină a copiilor spăla,

cu mângâiere caldă.

Vezi colo între păienjeni,

o mică sclipitură?

E iglița

Ce-ar vrea să faci o întorsătură în timpuri

când străbuna ta

țesut-a ciorapi

să fie moi în bătătură.

La vatră ți se pare că e de mult stins focul.

Dar ia privește colo.

E-un găvan

pe mărginile căruia e albă încă făina

și miroase a pită

și a speranță multă

și a cuminecătură îndumnezeită.

Crescut-au străbunii tăi

din marginile vremii

cu-n bob dintr-o țărînă udată cu sudoare

ca tu să pleci cu norii

în locurile-n care

cad ploi peste meleaguri

unde-amintirea doare.

De vrei ca amintirea

mană cerească

să-ți fie

străbunilor păstrează

fericirea

de la a lor nuntă

încă vie!

Nu vinde casa toată

de la străbunii tăi.

Ștergarul alb de nuntă

al împletirii lor

să-l ai

pe oriunde-ai merge

ca un alint de dor.

Nu vinde casa toată

de la străbunii tăi.

Șuvițele-aurite

ale prunciei lor

să-ți fie

pe oriunde-ai merge

lumină-n al tău zor.

Nu vinde casa toată

De la străbunii tăi.

Însingurarea-i neagră

acesta-i semnul lor

să-l simți

pe oriunde-ai merge

când rădăcinile îți mor.

Alexandru Căutiș

O stire de azi anunta ca politicienii chinezi vor introducerea in scoli a orelor de romantism si casatorie, spre amuzamentul general al unora ce se considera mult prea educati pentru asa ceva. Noi spunem ca, in sfarsit, cineva se gandeste sa introduca in scoala si ceva interesant pentru copii!

Scoala de pana la facultate din Romania a devenit ceva abstract si inutil. Entuziasmul copilului din prima zi de scoala este ucis lent, dar sigur, pana la terminarea liceului. Acesti oameni-roboti care isi aplica rutina zilnica pe mintea unor bieti copii, au dereglari ale sistemului propriu de functionare. Li s-a sters din memorie cerinta problemei, scopul educatiei acestor copii, pregatirea lor pentru a duce mai departe lumea, pentru a rezolva problemele societatii actuale si pentru a descoperi si dezvolta aceasta civilizatie.

Si pentru a nu vorbi in termeni prea generali, sa exemplificam.

Sa vedem cum ce invata copiii acum distruge legatura cu lumea din jurul nostru si orice urma de interes a lor pentru scoala. Sa luam Istoria, copiii sunt fortati sa invete, spre exemplu, sub amenintarea notelor si a parintilor-roboti pomelnice intregi de ani de domnie pentru conducatori trecuti, foarte departe de lumea actuala, ani pe care ii uita a doua zi, normal, la ce le-ar folosi, si domnitori pe care incep sa ii urasca si sa le ia in deradere numele, ca unica razbunare la faptul ca sunt fortati sa invete in felul acesta despre ei. Despre istoria recenta se invata foarte putin, desi aceasta ar avea un mai mare potential sa fie privita cu interes, fiind ceva ce afecteaza direct vietile noastre si unde s-ar putea prezenta in mare problemele societatii actuale, din punct de vedere politic, social, economic. La Geografie se cere, printre altele, memorarea numelor norilor sau denumirea tuturor apelor tarii, si nu vorbim aici de Dunare ci de cele mai micute cursuri de apa. Zici ca pregatim copiii sa plece a doua zi pe teren ca ingineri constructori de baraje, nu mai asteapta sa faca o specializare la facultate pentru asa ceva. Exista apoi regele si regina materiilor de la noi, Matematica si Romana. Locuri geometrice, formule de functii trigonometrice cu nemiluita, tone de comentarii literare tocite si care nu-si gasesc locul in viata reala a copiilor, nu se stie de ce se cer. Copiii se uita neputinciosi spre parinti, unii se revolta, altii fac cancer, altii isi activeaza sistemul de autoaparare si invata doar ce li se pare interesant, altii sunt distrusi, dezorinetati pe veci, robotizati, invatati sa astepte sa li se ceara ceva, niciodata sa fie inventivi. Dragostea pentru parinti si pentru lume li se dezvaluie ca o obligatie de a face ce nu vor, de a munci in zadar, ii schimonoseste, ii intristeaza, ii distruge.

Viata inseamna schimbare si aceasta trebuie sa fie si in educatia viitoarei generatii. Copiii trebuie invatati despre problemele actuale, concentrarea lor trebuie sa fie mai mult spre prezent si spre viitor decat spre trecut. Nimeni nu zice ca nu e important sa ne cunoastem trecutul si descoperirile de pana acum, dar nu putem ramane doar cu ele pentru ca aceasta ar fi echivalenta cu stagnarea. Este mult de curatat din ce se face in scoala noastra. Pe vremuri se facea Astronomie in scoala si era interesant fiind ceva nu de mult descoperit si oricand de actualitate, ancorandu-ne cumva in Univers. Azi ne confruntam cu poluarea, cu consumismul, cu epuizarea resurselor naturale, cu indepartarea de credintele religioase care aduce cu sine si eliminarea unor legi de vietuire si de convietuire nescrise. Ne confruntam cu greutati in comunicare, de aceea nu sunt de luat in ras cursurile de romantism. Avem razboaie si in zilele noastre, despre a caror istorie copiii nostri trebuie sa invete, razboaie informatice, financiare sau pe campul de lupta. Avem probleme de matematica, informatica, fizica sau chimie actuale, ar trebui sa le prezentam si pe acestea copiilor, nu doar ce s-a rezolvat deja. Avem o limba romana in care trebuie sa invatam copiii sa fie creativi, nu sa toceasca inutil aceleasi exprimari zeci de ani la rand.

Revenind la adultii-roboti care au uitat sa-si faca update la problemele lumii actuale si continua sa isi educe copiii doar de forma, sa speram ca nu se va ajunge sa inteleaga necesitatea acestei schimbari atunci cand va fi prea tarziu, adica atunci cand vor preda stafeta cuiva care nu intelege ce e cu lumea actuala. Fiecare in partea lui poate sa schimbe cate ceva. Puterea oamenilor este in colaborarea lor.

In concluzie, aveti grija cu inteligenta de copiii nostri si nu uitati ca sinceritatea lor este un bun indiciu pentru ceea ce este bun in viata lor si, implicit, a noastra!

Viata inseamna schimbare si trebuie sa ne bucuram de ce este bun intr-o schimbare. Daca in ultima vreme este necesar sa stam izolati, vom continua activitatea noastra prin cursuri online, bucurandu-ne de ce ne aduc acestea in plus fata de cursurile fata-in-fata. Trebuie sa recunoastem ca nu este cel mai rau lucru din lume sa putem face cursurile de unde vrem noi, de acasa, din pat, de la munte sau de la mare. Pe langa comoditate, facem si putina economie nemaiplatind drumul pana la locul in care se desfasura de obicei cursul. Scutirea deplasarii ne face sa castigam si timpul necesar acesteia. Acestea sunt doar cateva dintre avantaje dar, daca ne straduim, mai putem gasi si altele. Asadar, sa ne continuam frumos viata, va asteptam cu drag la cursurile noastre online!

https://pluscultura.ro/curs-tic-online/

Va invitam sa participati la un concurs in care sa povestiti cum s-a schimbat viata fiecaruia sub impactul crizei COVID-19, cea care ne-a acaparat cam toate preocuparile din ultima vreme.

Fiti sinceri, creativi, curajosi si impartasiti trairile voastre!

Ne vom bucura impreuna de cele mai bune trei texte, acestea urmand sa fie publicate pe pagina noastra.

Va uram tuturor succes!

Concurs

Statul în casǎ poate fi foarte folositor dacǎ ştim sǎ-l valorificǎm.

Deschidem aici paginile catorva cǎrţi pentru a vǎ introduce direct în atmosfera lor. Cei ce doriţi sǎ continuaţi, aveţi acum timp sa o faceţi. Unii poate le ştiţi şi le veţi cǎuta sa le recitiţi sau doar veţi savura postarea noastrǎ. Ca sǎ fie mai antrenant, vǎ propunem sǎ identificaţi cartea şi autorul. Lecturǎ placutǎ tuturor! 

provocare-literara-08.octombrie.2020

provocare-literara-22.aprilie.2020

provocare-literara-06.aprilie.2020

provocare-literara-01.aprilie.2020

 

Prima săptămână de stat în casă din cauza coronavirusului: şoc, încurajări, mâncare, statistici peste statistici. Pare ciudat să ne schimbăm viaţa aşa de mult. Practic, nu e rău, dar nici bine. Suntem confuzi. Vorbesc aici de cei care nu au nici o suferinţă medicală legată de coronavirus, de cei care doar trebuie să stea acasă şi să se protejeze.

Dacă e să–ţi amintesti cam toate dorinţele care păreau de nerealizat înainte de povestea asta, erau legate de mai mult timp liber. Dumnezeu e nemărginit de bun şi, cumva, nu a mai aşteptat sa facem noi ceva pentru acel timp liber mult visat, ni l-a dat direct.

Cei care nu sunteţi afectati de virus, cei care nu aveţi probleme grave, profitaţi de acest timp, cu siguranţă nu se va mai intoarce. Când criza va fi trecut, ne vom arunca mai vârtos în iureşul materialist al timpului nostru. Voi, cei care sunteţi bine, gandiţi-vă la Dumnezeu, la voi, la cum aţi fost aleşi sa fiţi bine şi pentru ce. Poate copiii vostri vă duceau dorul, poate vă luaţi privirea de la telefon şi o indreptaţi spre ei, veţi descoperi minuni. Poate vă amintiţi de oamenii cu care nu aţi mai vorbit demult, poate îi sunaţi şi, în sfarşit, vorbiţi cu ei suficient, de acasă, linistiţi, nu din trafic, de la volan, în drum spre birou. Poate reuşiţi să scuturaţi praful de pe teancul de cărţi stranse langă pat de ceva timp cu gând ca le veţi citi.

Această criză nu este despre supravieţuire ci despre vieţuire. Viaţa nu s-a oprit, direcţia e aceeaşi, doar sensul poate s-a schimbat, trebuie văzut mai mult spre interior, nu spre exterior.

Oamenii au uitat să respecte o regulă sfântă a vieţii noastre, aceea de a se opri din când în când din toate ale lor, asa cum scrie în sfânta scriptură: “…Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială”.

Probabil că avem parte acum de toate duminicile în care nu ne-am oprit din munca, să incercăm să le traim cum trebuie, să nu cumva să se multiplice si acestea.

Pentru adolescentii care doresc sa si faca site-uri, nu doar sa le viziteze, incepem un curs de Web Design.

Detalii:

https://pluscultura.ro/curs-web-design-liceeni/