Prima săptămână de stat în casă din cauza coronavirusului: şoc, încurajări, mâncare, statistici peste statistici. Pare ciudat să ne schimbăm viaţa aşa de mult. Practic, nu e rău, dar nici bine. Suntem confuzi. Vorbesc aici de cei care nu au nici o suferinţă medicală legată de coronavirus, de cei care doar trebuie să stea acasă şi să se protejeze.

Dacă e săţi amintesti cam toate dorinţele care păreau de nerealizat înainte de povestea asta, erau legate de mai mult timp liber. Dumnezeu e nemărginit de bun şi, cumva, nu a mai aşteptat sa facem noi ceva pentru acel timp liber mult visat, ni l-a dat direct.

Cei care nu sunteţi afectati de virus, cei care nu aveţi probleme grave, profitaţi de acest timp, cu siguranţă nu se va mai intoarce. Când criza va fi trecut, ne vom arunca mai vârtos în iureşul materialist al timpului nostru. Voi, cei care sunteţi bine, gandiţi-vă la Dumnezeu, la voi, la cum aţi fost aleşi sa fiţi bine şi pentru ce. Poate copiii vostri vă duceau dorul, poate vă luaţi privirea de la telefon şi o indreptaţi spre ei, veţi descoperi minuni. Poate vă amintiţi de oamenii cu care nu aţi mai vorbit demult, poate îi sunaţi şi, în sfarşit, vorbiţi cu ei suficient, de acasă, linistiţi, nu din trafic, de la volan, în drum spre birou. Poate reuşiţi să scuturaţi praful de pe teancul de cărţi stranse langă pat de ceva timp cu gând ca le veţi citi.

Această criză nu este despre supravieţuire ci despre vieţuire. Viaţa nu s-a oprit, direcţia e aceeaşi, doar sensul poate s-a schimbat, trebuie văzut mai mult spre interior, nu spre exterior.

Oamenii au uitat să respecte o regulă sfântă a vieţii noastre, aceea de a se opri din când în când din toate ale lor, asa cum scrie în sfânta scriptură: “…Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială”.

Probabil că avem parte acum de toate duminicile în care nu ne-am oprit din munca, să incercăm să le traim cum trebuie, să nu cumva să se multiplice si acestea.

Advertisement